Cinci regiuni italiene, pentru o pensionare cu stil

Italia este o destinaţie ideală pentru oricine doreşte să plece în străinătate după ce s-a pensionat.  Această ţară oferă un cadru natural variat şi minunat, un sistem excelent de îngrijire a sănătăţii, mâncare şi vinuri de calitate, pentru care vin aici o mulţime de oameni din întreaga lume.

Dar dacă cineva se decide să îşi petreacă viaţa la pensie aici, se pune întrebarea ce regiune este mai indicată pentru această situaţie specifică. Considerăm că există cinci regiuni importante în care vă veţi simţi regeşte în calitate de pensionar.

Lombardia

Dacă în toată viaţa productivă aţi economisit pentru a vă bucura de un lux bine meritat, nu există o opţiune mai bună decât Lombardia. Chiar dacă costurile de trai sunt foarte mari în această regiune pitorească, veţi găsi în schimb aici o mulţime de monumente istorice şi arhitectonice, magazine de lux în Milano, centrul modei mondiale, un cadru natural fascinant şi o atmosferă destinsă în jurul lacului Lago di Como, loc de întâlnire al oamenilor celebri şi bogaţi. Conform site-ului Numbeo, chiria unui apartament cu un dormitor, situat în centrul oraşului Milano, v-ar costa 950 EUR, iar la periferia oraşului 660 EUR pe lună. Preţurile apartamentelor încep de la 3 300 şi ajung la 8 700 EUR pe metrul pătrat, în funcţie de distanţa faţă de centru.

Sicilia

Sicilia vă va ademeni cu plajele ei frumoase şi cu costurile de trai foarte mici. Este o destinaţie ideală pentru cei care doresc să se bucure cât mai mult de economiile făcute. Sicilienii temperamentali vă vor aştepta cu o bucătărie de excepţie şi cu festivaluri ale vinului, iar minunatele plaje vor fi o culisă ideală. Viaţa se scurge aici într-un tempo plăcut de liniştit. Chiria unui apartament în centrul capitalei Palermo costă aproximativ 390 EUR, la periferie 270 EUR, iar preţurile de achiziţie încep de la 1 280 şi ajung la 3 050 EUR pe metrul pătrat.

Apulia

Poate că deja vă vedeţi întinşi pe un şezlong, pe o plajă cu un nisip alb, scăldată de o mare străvezie. Dacă da, vă recomandăm să căutaţi un imobil în Apulia, unde nu va trebui să vă temeţi de hoardele de turişti. Vă veţi bucura aici de undele dintre cele mai mari experienţe culinare din întreaga Italie şi de un trai de viaţă destul de ieftin. Chiria unui apartament cu un dormitor în centrul unui oraş costă aproximativ 400 EUR, în afara centrului 324 EUR, iar preţurile de achiziţie încep de la 2 170 şi ajung la 3 250 EUR pe metrul pătrat.

Lazio

La margine oraşului Lazio se află Roma, o metropolă cu o excelentă ofertă de servicii în domeniul sănătăţii, unde vă veţi putea înţelege chiar şi în engleză. Pe lângă aceasta, este vorba despre un oraş cu o bogată istorie şi viaţă culturală. Dar nu veţi avea parte aici de o atmosferă liniştită, locul fiind destinat mai ales pentru persoanele mai aventuroase, pe care nu le deranjează viaţa agitată de oraş. Chiria unui apartament cu un dormitor în centrul oraşului ajunge la 975 EUR pe lună, iar la periferie este cu 300 EUR mai ieftină. Preţul de achiziţie pe metrul pătrat este de la 4 000 până la 10 000 EUR.

Toscana

Toscana, cu dealurile verzi şi cu viile care se întind până la orizont, este visul oricărui iubitor de vin. Capitala Florenţa oferă experienţe culturale şi o arhitectură minunată. Litoralul toscan este format din plaje curate, cu condiţii excelente pentru baie. Închirierea unui apartament în centrul oraşului costă cca. 650 EUR, iar în afara centrului 500 EUR pe lună. Preţul de achiziţie pe metrul pătrat este de la 3 240 până la 4 800 EUR.

Foto: Ekaterina Pokrovsky / Shutterstock

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu:

Hot tips | Avem pentru Dvs. Pregătit peste 6000 de imobiliare din toată lumea Ofertă completă

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu: